Click to listen highlighted text!

Bun venit pe pagina oficială a clubului ACSO Viitorul Pantelimon!

    Suntem o mână de oameni, în frunte cu primarul nostru, Marian Ivan, care iubim sportul și ne dorim să îl aducem la nivel de performanță și în orașul nostru, Pantelimon.

Suntem un club cu istorie!  Sportul în orașul Pantelimon a luat naștere încă de pe vremea Marianei Lucescu (prima femeie antrenor de rugby din lume), dar am fost acreditați oficial sub numele de ACSO Viitorul Pantelimon în anul 2017. Acum, ne mândrim cu faptul că avem aproximativ 600 de copii din orașul Pantelimon care sunt legitimați în cadrul clubului nostru!

Ne dorim să oferim o educație sportivă copiilor orașului nostru și să îi învățăm că sportul este parte din viața noastră, că sportul înseamnă disciplină, educație și sănătate.

Activitatea noastră este profilată pe selecția, pregătirea și instruirea tuturor copiilor din Pantelimon care își doresc să practice un sport de plăcere sau la nivel de performanță! Avem alături antrenori și profesori bine pregătiți și dornici să își transmită pasiunea mai departe, dar și pe primarul nostru, Marian Ivan, fost rugbist de performanță și un mare iubitor al sportului, care ne-a susținut necondiționat de fiecare dată când a fost nevoie. nulled themes

Dacă sunteți pasionați de sport, dacă vă plac competițiile sau dacă vreți să faceți performanță, vă așteptăm la sediul clubului nostru pentru a vă alătura familiei sportului din orașul Pantelimon!

 

 
Click to listen highlighted text!