Click to listen highlighted text!

Secția de rugby performanță integrată

Secția de rugby performanță integrată

Rugby-ul este un sport frumos și complex, care creează caractere. Jocul cu balonul oval este extrem de iubit în Pantelimon și a ACSO Viitorul Pantelimon, tradiția practicării sale numărând deja câteva decenii bune.

Secția noastră de rugby atrage magnetic, iar munca depusă la antrenamente, de copii și de staff-ul tehnic, a produs anual medalii cucerite la campionatele naționale și municipale. Dincolo de performanța sportivă în sine, rugby-ul reprezintă, pentru Pantelimon, performanță socială, fiind un sport emblematic pentru comunitatea noastră.

De aceea avem numai puțin de 7 echipe legate de copii și juniori. În acest lanț nu există zale lipsă, generațiile venind una după alta: U8, U10, U12, U14 (toate evoluând la Asociația Municipală de Rugby București), U15, U16 și U17 (ultimele la Federația Română de Rugby).

Obiectivul nostru este să continuăm munca pe aceeași linie și să ajungem ca, în doi ani, să avem tabloul complet, cu încă două formații, U18 și U19. Acest lucru se poate realiza prin creșterea și păstrarea actualelor loturi, dar și prin continuarea procesului de selecție, care să asigure intrările de personal la grupele mici.

Astfel, cantitativ și calitativ, Pantelimonul poate candida drept unul dintre cele mai puternice dintre centrele rugbystice juvenile, la nivel național.

Hai ACSO Viitorul Pantelimon!

Add Comment

 
Click to listen highlighted text!