Click to listen highlighted text!

Fotbaliștii au ratat accederea în Liga a III-a

Echipa de fotbal ACSO Viitorul Pantelimon a ratat accederea în Liga a III-a. Formația noastră a terminat la egalitate, 0-0, returul barajului, contra celor de la Recolta Gheorghe Doja, din județul Ialomița. Meciul ne-a fost la discreție, formația noastră, antrenată de Adrian Anghel, ratând o mulțime de ocazii. Ciuraru a trimis un șut puternic în bară, în prima repriză, iar apoi în partea secundă atacanții noștri s-au întrecut în ratări.

Vasile Constantin a șutat telefonat la un penalty, în minutul 60, Mareș a trimis cu capul pe lângă, din situație ideală, iar Țăranu a reluat tot cu capul, sub transversală, mingea căzând pe linia porții.

Turcu, pe final, a încercat lobul, dar portarul oaspeților, veteranul Petre Marian, a făcut iarăși minuni.

Scor final 0-0, iar la general ialomițenii au câștigat dubla manșă cu 2-0, promovând în Liga a III-a.

Din cauza căldurii, brigada de arbitri a acordat, în fiecare repriză, câte o pauză pentru hidratarea jucătorilor.

Felicitări fotbaliștilor noștri pentru devotament!

Add Comment

 
Click to listen highlighted text!